Istoric Cabinet

Am înfiinţat cabinetul nostru în 6 iunie 1991, sub numele de „A.F. Stomatologie 2D”, achiziţionând primul imobil de pe str. Ludovic Szantay, nr. 1 (fostă Săvineşti), din Arad, realizând rapid o reparaţie capitală a acestuia (recompartimentare spaţiu, modificări de circuite, a iluminatului natural, toate instalaţiile complet noi, finisaje, gresie, faianţă, boxă pentru deşeurile medicale biocontaminate, etc.) dotându-l simultan cu aparatura stomatologică necesară, cu comunicaţii, mobilier, etc..Citeste mai departe...

Am deschis oficial primul nostru cabinet în 9 martie 1992, funcţionând în acest spaţiu până în 30 martie 2002. Din 2002 în acest cabinet au activat colegi tineri până în momentul în care şi-au deschis propriile cabinete (dr. Iulian Tîrcă, dr. Nicoleta Anghel, dr. Florin Groza). În prezent spaţiul este ocupat de dr. Alexandru Todor.

În anul 1993 am dotat cabinetul nostru cu Personal Computer şi accesoriile necesare, începând cu octombrie 1993 toate evidenţele medicale şi financiare ale pacienţilor şi ale cabinetului fiind informatizate prin utilizarea pachetului de programe de evidenţă Stoma PC şi ulterior Stoma for Windows, realizate de ing. Gheorghe Petrov, la realizarea cărora am participat ca analişti şi beneficiari. Toate datele respective sunt salvate săptămînal pe suport digital putînd fi consultate oricînd de cei în drept.

Datorită numărului tot mai mare de pacienţi care apelau la tratamentele noastre cît şi datorită reglementărilor nou apărute, impuse de pregătirea aderării României la U.E., primul cabinet a devenit treptat insuficient. Din aceste motive în anul 1999 am achiziţionat al doilea imobil de la aceeaşi adresă, aflat într-o avansată stare de degradare, pe care timp de un an, în perioada martie 2001 - martie 2002 l-am demolat, l-am reconstruit, l-am finisat şi l-am amenajat la înalte standarde pe 3 nivele (demisol, parter înalt şi mansardă), toate prin profesionalismul, eficienţa şi talentul inginerului constructor Ion Gârleanu.

La proiectarea şi construcţia noului imobil şi-au adus contribuţia personală importantă: arhitect Lucia M. Juşca (proiect arhitectură), ing. Ilie Cotor (studiu geotehnic), ing. Kalman Cziszter, (expertiză tehnică), ing. Aurelian F. Rogoz (proiect rezistenţă), ing. Gheorghe Ghiţă (diriginte de şantier) şi ec. Antoniu I. David (contabilitate investiţii).

Acest nou imobil corespunde tuturor reglementărilor legale ale României şi U.E., finalizându-l în 30 martie 2002 când a avut loc deschiderea / inaugurarea festivă. La parter este amenajat cabinetul principal, sala de aşteptare şi grupurile sanitare. La demisol există toate anexele tehnice necesare din punct de vedere epidemiologic: boxa pentru curăţenie, camera pentru dezinfecţie, camera pentru sterilizare, spălătorie, uscătorie, centrală termică, hidrofor, filtre de apă, arhivă, vestiar asistente, etc.

La mansardă în perioada 2001 – 2005 a funcţionat sediul Filialei Regionale Banat a AMSPPR, asociaţie naţională reprezentativă, cât şi secretariatul local al preşedintelui AMSPPR din mandatul 2001 - 2006 . În anul 2005 am realizat o a doua reparaţie capitală a primului nostru imobil (acoperiş, izolaţii, tâmplărie, boiler, etc.).

În anul 2006 am început amenajarea spaţiului de la mansardă pentru stomatologie (vestiar medici, grup sanitar şi baie medici, boxă tehnică, instalaţii specifice, finisaje, mobilier, climatizare, etc.). În anul 2007 al treilea cabinet de la mansardă a fost dotat cu toată aparatura stomatologică necesară. Începând cu anul 2008 am început să utilizăm, după necesităţile pacienţilor noştri, în extra-program şi al treilea cabinet de la mansardă.

Imaginarea, proiectarea, construirea şi amenajarea de vîrf în perioada 2001 - 2002 a unui întreg nou imobil ca spaţiu cu destinaţie exclusivă medicală a constituit o premieră naţională din punct de vedere al investiţiilor realizate de stomatologia privată.

Prin noile noastre dotări şi cabinete amplasate în noul imobil am realizat un climat şi un ambient plăcut şi prietenos pentru toţi pacienţii noştri, optimizarea tuturor circuitelor funcţionale, condiţii deosebite de lucru pentru personal, respectarea normelor epidemiologice în vigoare, compatibilizarea cu buna organizare şi bunele practici ale cabinetelor stomatologice din Uniunea Europeană.

Inchide

1. Primul imobil 1991

2. În construcție 2001

3. La inaugurare 2002

4. În Cabinetul 2 din 2002

5. Anexe Tehnice Conform UE

6. În Cabinetul 3 din 2008

7. Lansare www.dentistdavid.ro 2010

8. 2012 An aniversar "AF Stoma 2D" 1992 – 2012

9. A fost odată un an aniversar 2013

10. De 20 de ani cu KaVo

11. ANIVERSAREA STOMA 2D 25 DE ANI

ANIVERSAREA STOMA 2D 25 DE ANI

Momentul concret de sărbătorire a 25 de ani de activitate a Cabinetelor Asociate AF Stomatologie 2D a fost un eveniment mult așteptat, atât de organizatori cât și de numeroșii invitați. Cei 25 de ani care au trecut se pot calcula în moduri diferite, fie începând cu iunie 1991, (constituirea administrativă) fie mai practic începând cu data de 09 martie 1992, data deschiderii oficiale când am înregistrat și tratat primii pacienți.

Pentru consemnarea evenimentului încă din luna octombrie 2015 a fost conceput din imaginație proprie un logo aniversar Stoma 2D 25 ce a fost utilizat pe toate documentele aferente, imprimat pe toate materialele promoționale, postat pe site-ul www.dentistdavid.ro, etc. Au fost imediat comandate cele 6 materiale promoționale personalizate ce au fost finalizate la data de 02 decembrie 2015, astfel că în prag de sărbători am putut distribui pe cele adecvate începutului de an.

O mini-agendă de buzunar pe 2016 și un calendar de buzunar 2016 , ambele cu logo-ul aniversar au fost făcute cadou de anul nou tuturor colaboratorilor, prietenilor și rudelor pe parcursul lunii decembrie 2015, împreună cu anunțul verbal că va urma neapărat în 2016... și o masă festivă.

Pe parcursul lunii ianuarie 2016 au fost stabilite data (13 martie 2016), locația (restaurantul Rațio Beach) și ambianța muzicală live, susținută de Formația Claudiu Jula.

Pentru a conferi evenimentului un caracter mai deosebit, am conceput un program adițional variat, cu câteva elemente surpriză pentru invitați, ce au fost dezvăluite pe parcursul derulării evenimentului.

Invitația oficială a fost realizată și distribuită la peste 80 de destinatari la începutul lunii februarie, cu termen de confirmare 19 februarie, primind cu bucurie peste 70 de răspunsuri pozitive, respectiv principalii noștri colaboratori: tinerii medici stomatologi din domenii specializate, asistentele medicale, tehnicienii dentari, furnizorii de materiale, de investigații și de service, numeroșii prieteni și rudele cele mai apropiate. O bucurie deosebită a constat în participarea unora dintre cele mai bune asistente medicale care au lucrat la cabinetul nostru în trecut.

Prânzul festiv a început prin câteva cuvinte de bun venit adresate invitaților de dr. Svetlana David și dr. Voicu A. David. A urmat imediatprimul moment surpriză mult așteptat, distribuirea altor patru obiecte promoționale personalizate. Dacă pentru breloc și deschizătorul de sticle nu au fost necesare explicații, a fost în schimb subliniată necesitatea practică în orice încăpere de lucru a unui mini-stativ de telefon mobil, fiind apoi demonstrat modul surprinzător de deschidere cu arc a suportului de cărți de vizită cu pix atașat. Un mic album foto cu obiectele promoţionale personalizate poate fi vizionat în continuarea acestui articol.

După consumarea primei părţi a meniului și a dansului pe melodiile formației Claudiu Jula a avut loc al doilea moment surpriză, o proiecție inedită și nostalgică de fotografii și documente vechi scanate ale AF Stoma 2D, o retrospectivă din perioada primilor ani de început, 1991 – 1994. Practic istoria cabinetului nostru se suprapune cu istoria apariției stomatologiei private din România și din Arad. Cabinetul AF Stoma 2D a fost printre primele zece unități private deschise în municipiul Arad, dintre curajoșii pionieri amintindu-ne acum de cabinetele medicilor: Sabou, Roman, Tiurbe, Rusu, Suciu, Costea, Marian...

În ultima parte, în cadrul desertului s-a desfăşurat al treilea moment surpriză în care dr. Voicu A. David secondat de prietenii noştri Radu Tisu şi Dinu Zaharia au pregătit un desert inedit şi delicios ce constituie o amintire din copilăria petrecută la bunici. Pe un pat de orez fiert în lapte (răcit) s-au aplicat trei feluri de dulceaţă (căpşuni, cireşe, gutui) apoi s-a adăugat un strat consistent de frişcă peste care s-au pus alte trei feluri de dulceaţă (vişine, trandafiri, coji de portocală). În final, după o necesară pauză de dans a fost servit tortul festiv ornat cu sigla 2D, în timpul intonării clasicului „La mulţi ani”, prietenii cei mai apropiaţi oferindu-ne un minunat aranjament floral rotund de 50 cm diametru reprezentând sigla 2D.

Aniversarea a 25 de ani a cabinetelor Stoma 2D a fost un eveniment de care toţi participanţii îşi vor aminti cu plăcere mult timp.

Dr. Svetlana David                                  Dr. Voicu A. David

Medic specialist stomatolog                                  Medic specialist stomatolog

OBIECTE PROMOȚIONALE DISTRIBUITE

AGENDA MINI 2016 AUTOCOLANT 10x10CM BRELOC PENTRU CHEI CALENDAR DE BUZUNAR 2016
 
DESCHIZATOR DE STICLE SUPORT PENTRU CARTI DE VIZITA SUPORT PENTRU TELEFON MOBIL